• .

Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor

Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor

Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Ştiinţa si Ingineria Materialelor (ASFSIM) este o organizaţie nonguvernamentală, independentă şi apolitică, ce reprezintă interesele studenţilor din Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti. Asociaţia realizează proiecte şi organizează evenimente pe plan socio-profesional, educaţional, civic şi recreativ. ASFSIM este membru în Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenteşti din România (ANOSR), cea mai reprezentativă structură studenţească la nivel national.

Comunitatea Studenţilor din PolitehnicăinfoUPB - Comunitatea Studenţilor din Politehnică

InfoUPB este un proiect realizat de ASFSIM si OSE. O comunitate in care ne propunem nu doar sa discutam dar sa luam atitudine, sa ne organizam si sa ne facem auziti. InfoUPB este si o interfata intre studentii din Politehnica si mediul privat, conducerea UPB, alti studenti din tara, absolventi, profesori, sau viitorii studenti. Afla despre: job-uri, burse in strainatate, traininguri, oportunitati pentru studenti, organizatii studentesti. Vorbeste despre: profesori, camine, cariera, viata de student. Ia atitudine!


Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din RomâniaAlianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România

La nivel naţional, ASFSIM este membru al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, prima şi cea mai importantă federaţie studenţească, cu peste 50 de organizaţii membre din 15 centre universitare din România. Prin aparteneţa la ANOSR este promovat networking-ul între organizaţii din toată ţara, de la facultăţi şi universităţi diferite, sunt realizate proiecte la nivel naţional şi regional. ANOSR se implică pe plan studenţesc ca reprezentant studenţilor în raport cu ministerele Educaţiei şi Tineretului, pe politici educaţionale şi de tineret.

Imagine România

Sunday, 01 January 2006 00:00
Print PDF
Imagine RomâniaÎn contextul integrării în Uniunea Europeană, în care diversitatea este un cumul de valori naţionale, România încearcă să îşi contureze identitatea şi să îşi promoveze simbolurile. In acest sens este esenţial să identificăm cât mai exact elementele de identitate care să transmită lumii un mesaj pozitiv despre ţara noastră şi despre spiritul românesc. Este nevoie ca tinerii să comunice un mesaj pozitiv şi coerent pe toate canalele disponibile.

Mai mult decat atât, imaginea negativă pe care mulţi români o au despre România este sursa multor atitudini neconstructive pentru societatea noastră. Neîncrederea în potenţialul societăţii româneşti de a evolua duce la resemnare şi neimplicare, ceea ce îi face pe mulţi români să îşi dorească să trăiască în altă parte a lumii, un loc care adesea apare ca ideal.

Proiectul “Imagine România” vizează organizarea de seminarii şi workshop-uri care să aibă ca scop dezbateri pe tema imaginii României, a căror finalitate să fie iniţierea unor proiecte în scopul promovării imaginii de ţară. La discuţii vor fi invitate persoane care îşi desfăşoară activitatea în mediul guvernamental, nonguvernamental, academic, mass-media, publicitate şi relaţii publice.

Proiectul este susţinut de mai multe organizaţii nonguvernamentale de tineret şi anume: Centrul de Resurse pentru Societatea Civila (CRSC), Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Limbi Străine (ASLS), Organizaţia Studenţilor la Electrotehnică (OSE), Asociaţia Studenţilor la Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (ASPSE), Asociaţia Studenţilor Europeni (AEGEE Bucuresti), Grupul de Atitudine Civică (GDaC), Liga Absolvenţilor şi Studenţilor Filierei Anglofone (LASFA), Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor (ASFSIM), Junior Chamber International – Romania.

Iniţiativa este susţinută de Asociaţia pentru Cooperare Internaţională „Pontus Euxinus” şi Asociatia Absolventilor Colegiului Superior de Siguranta Nationala PAIDEIA.

1. Scop
- Derularea unor proiecte pe teme conexe imaginii României împreună cu reprezentanţii altor instituţii, ai mass-media, ai mediului privat şi ai societăţii civile;

2. Obiective
- Implicarea reprezentanţilor mass-media, ai instituţiilor, ai societăţii civile şi a celor din mediul privat în proiecte ce vizează promovarea imaginii României;
- Sensibilizarea formatorilor de opinie şi a altor personalităţi politice, culturale, privind necesitatea realizării şi implementării unei strategii coerente de promovare şi protejare a imaginii României;

3. Modalităţi de acţiune
- Constituirea “Grupului de Iniţiativă pentru Promovarea Imaginii României” ca organizaţie nonguvernamentală, formată din lideri şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale, ai instituţiilor, dar şi din mediul privat, care să fie interfaţa cu autorităţile, cu mass-media şi societatea civilă în organizarea de evenimente pe această temă şi în promovarea proiectelor dezvoltate la nivel nonguvernamental.
- Realizarea unei cercetări sociologice pe un eşantion reprezentativ referitor la imaginea României şi modul cum este reflectată aceasta atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional în scopul obţinerii de informaţii utile pentru organizarea de proiecte şi manifestări care să promoveze eficient imaginea de ţară.
- Iniţierea unor programe de colaborare cu organisme specializate, cu mass-media, cu mediul academic, cu organizaţii internaţionale, în vederea asigurării sprijinului necesar reuşitei proiectului.
- Constituirea şi mediatizarea unor forumuri şi grupuri de discuţii cu participare naţională şi internaţională, din care să facă parte studenţi, jurnalişti, specialişti români şi străini în comunicare, relaţii publice, ştiinţe politice, relaţii internaţionale, etc.

Persoana de contact: Bogdan GAVRILA
Imagine România

Sondaj

Ce vrei să găseşti într-o organizaţie studenţească?








Follow us on Twitter

Subscribe to ASFSIM Group

Căutare

Find us on Facebook

We have 2 guests online